Bucate și meșteșuguri din Țara Secașelor, ediția a VI-a
Bucate și meșteșuguri din Țara Secașelor are loc Duminică, 30 octombrie, între orele 10:00-16:00.
După mai multe episoade reușite în acest an (și nu numai), avem plăcerea de a vă invita la ultima ediție din acest an a evenimentului: „Bucate și meșteșuguri din Țara Secașelor” la Muzeul Țării Secașelor din Miercurea Sibiului. În cadrul evenimentului, vizitatorii vor putea afla informații despre plantele medicinale locale, parte a patrimoniului imaterial de medicină populară și vor putea să bea… ceai! Aceștia vor putea degusta și un preparat tradițional gătit la fața locului: balmoș.
Începând cu ora 14:00, Bianca Stroia, muzeograf în cadrul Muzeului ASTRA, va prezenta o comunicare cu titlul: „Ilie și Paraschiva Floașiu – mari comercianți în Miercurea Sibiului, la începutul secolului al XX-lea”.
Și de această dată vor fi prezenți în curtea muzeului Țării Secașelor, unitate componentă a Muzeului ASTRA din Sibiu, producătorii locali care vor comercializa produse precum: legume și fructe proaspete, sucuri naturale, brânză, miere, murături, pâine, tăieței, obiecte decorative.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
Raport anual privind respectarea normelor de conduită
3 ani agoRaport la Muzeul Astra
Raportul anului 2022 privind respectarea normelor de conduită în cadrul Muzeului Astra a fost publicat. În 2022 au fost semnalate 3 sesizări privind normele de conduită pentru comportament lipsit de etică profesională și de respect, comportament necorespunzător și neîndeplinirea sarcinilor de serviciu. Dintre acestea, doar două au fost confirmate.
Sancțiunile disciplinare aplicate au fost: reducerea salariului de bază pe o durată de o lună cu 10% și avertisment scris.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
465TNRS și FITS 2021, în așteptarea Zilei Mondiale a Teatrului
4 ani agoTNRS și FITS 2021, în așteptarea Zilei Mondiale a Teatrului
Însemnele Înaltului Patronaj al Președintelui României ajung la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, cu ocazia ediției din 2021, deja o continuare a tradiției de instituire. Anul acesta, FITS se va desfășura în perioada 20 – 29 august, tocmai pentru ca publicul să se poată bucura de spectacole indoor și outdoor, în regim fizic și hibrid. Producțiile vor fi jucate fie pe scenele din Sibiu, fie pe scenele teatrelor în care au fost create. Scena Digitală, platforma oficială de streaming FITS, va transmite spectacolele ÎN DIRECT. La acestea se vor adăuga spectacole online înregistrate în prealabil, special adaptate pentru mediul digital, precum și spectacole care pot oferi posibilitatea experienței VR celor care au acasă gadget-urile necesare.
„Mulțumesc președintelui României pentru Înaltul Patronaj, Primăriei și Consiliului Local al Sibiului, Guvernului României, Ministerului Culturii, Ministerului Educației, Institutului Cultural Român, tuturor sponsorilor, institutelor culturale, ambasadelor, partenerilor care fac posibil acest mare eveniment. Suntem bucuroși că suntem împreună și că am reușit, iată, după mai bine de un an de închisoare lăuntrică, să continuăm acest miracol al dialogului și al comunicării. FITS vine cu o provocare: haideți să construim împreună speranța!” – Constantin Chiriac, Președinte Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și Director General Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
Ziua Mondială a Teatrului celebrată ÎN DIRECT pe Scena Digitală
TNRS și FITS 2021 au dorit, cu prilejul Zilei Mondiale a Teatrului, ca actorii să joace de pe scenă pentru spectatorii săi. Astfel, spectacolul „Orb de mină”, regia Bogdan Sărătean, va fi difuzat ÎN DIRECT pe Scena Digitală, pe 27 și 28 martie, de la ora 19:00. Actorii Mihai Coman, Emőke Boldizsár/Codruța Vasiu, Gabriela Pîrlițeanu/Ioana Cosma, Pali Vecsei și Cristian Stanca oferă bucuria teatrului de acasă, într-un spectacol în dublă distribuție, în acest weekend.
„Sunt emoționat și fericit pentru ocazia zilei care sărbătorește ceea ce înseamnă miracolul teatrului, al artelor spectacolului – probabil cea mai trecătoare formulă de artă, dar și cea mai fierbinte în același timp, pentru că fără această emoție a întâlnirii a respirării împreună, a temperaturii în care se întâmplă comunicarea și creația, probabil că nu ar mai avea rost această minune care este teatru, care este dansul, care este muzica, care este formula hibridă dintre toate cele pe care le-am menționat. Vreau să fac o plecăciune în fața tuturor celor care fac posibil acest eveniment. La mulți ani tuturor creatorilor și fie ca această îmbrățișare uriașă pe care Festivalul, Teatrul Național, Bursa de Spectacole, Școala doctorală, tot ce am creat aici la Sibiu, să fie primit și să fie răspândit așa cum se cuvine!” – Constantin Chiriac, Președinte FITS și Director General Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
258Marketingul și educația în muzee – Program ediția 2023
2 ani agoMarketingul și educația în muzee, ediția a XII-a
Marketingul și educația în muzee ediția 2023 a avut următorul programul:
MIERCURI, 1 NOIEMBRIE 2023
- 13.00–14.00 Primirea invitaților, Muzeul în aer liber, Sala Auditorium / Pavilionul Muzeal Multicultural.;
- 14.00–18.00 ,,Memoria secretă a obiectelor” – Circuit expozițional la gospodăria- atelier de dogar din Nereju, județul Vrancea, gospodăria-atelier de olar din Horezu, județul Vâlcea, duplexul de gospodării de olar din Găleșoaia, județul Gorj și gospodăria de țesător de straie vâltorite din Săpânța, județul Maramureș. Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, str.Pădurea Dumbrava, nr. 16
JOI, 2 NOIEMBRIE 2023 – Sala Auditorium / Pavilionul Muzeal Multicultural, Interval orar: 10.00 – 12.00, Moderator: Dr. Raluca Ioana ANDREI
- 09.00-10.00 Primirea invitaților, înregistrarea participanților, distribuirea kit-urilor de participare.;
- 10.00–10.30 Ciprian Anghel ȘTEFAN, Director General, Muzeul ASTRA, Sibiu. Muzeele în secolul XXI. Provocări și soluții.;
- 10.30–11.00 Conf. univ. dr. Carmen CROITORU, Director General, Institutul Național pentru Cercetare și Formare Cuturală, București. Consumul de cultură la nivel național și profilul vizitatorilor de muzeu.;
- 11.00–11.30 Ioana DAN, Director Marketing și Educație, Muzeul ASTRA, Sibiu. Noi abordări în crearea produsului cultural. Patrimoniul încorporează atribute de calitate, originalitate și valoare. Cum poate el deveni un produs cultural competitiv, nu doar pe piața culturală, dar mai ales pe piața serviciilor de timp liber?;
- 11.30–12.00 Discuții / Pauză de cafea.
Prezentarea lucrărilor: Sala Auditorium / Pavilionul Muzeal Multicultural, Interval orar: 12.00 – 14.00 Moderator: Dr. Raluca Ioana ANDREI
- 12.00–12.30 Tone Erlien MYRVOLD, Researcher at the Norwegian centre for traditional music and dance, Norway.;
- 12.30–13.00 Coralia COSTAȘ, Șef secție – Relații Publice, Marketing, Logistică, Proiecte, Programe, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași. Medierea asistată de instrumente IT a patrimoniului imaterial în cadrul proiectului Erasmus+ „iNTANGIBLE: Digitizing Intangible Heritage Amidst the Digital Shift”.
- 13.00–13.30 Mona Silvia TIMOFTE, Educator muzeal și formator, Asociația Da’DeCe, București. Valorificarea patrimoniului muzeal în activitatea didactică. Studiu de caz: Da’ de ce să aduc muzeul la școală.
- 13.30–14.00 Angelica CURLIȘCĂ, Biolog, Șef Secția Delfinariu, Mineralogie, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
- 14.00–15.00 Prânz
Prezentarea lucrărilor: Sala Auditorium / Pavilionul Muzeal Multicultural, Interval orar: 15.00 – 16.30, Moderator: Ioana Dan
- 15.00–15.20 Dr. Liviu Răzvan PRIPON, Secretar Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.;
- 15.20–15.40 Cristina TOMA, Manager / Despina HAȘEGAN, Muzeograf
Muzeul Hărților, București. Călătoria Novei; - 15.40–16.00 Tinela Maria PĂTRUȚ, Muzeograf / Sabina LUNGU, Muzeograf Muzeul ASTRA, Sibiu. Activități semi-asistate și neasistate în Muzeul ASTRA. Provocări și realizări.
16.00-16.30 Discuții / Pauză de cafea
Vizită – Casa Artelor și prezentarea proiectului Restaurarea și revitalizarea monumentului istoric Casa Artelor – Centru de activități și resurse regionale (C.A.R.R.) – CALL03-13, Piața Mică, nr.21., Interval orar: 17.00 – 19.00, Prezintă: Mirela Iancu – Director General Adjunct, Muzeul ASTRA, Ioana Dan – Director Marketing și Educație, Muzeul ASTRA
- 19.00 Cină
VINERI, 3 NOIEMBRIE 2023 Prezentarea lucrărilor: Sala Auditorium / Pavilionul Muzeal Multicultural, Interval orar: 10.00 – 12.00. Moderator: Dr. Raluca Ioana Andrei.
- 09.00–10.00 Primirea invitaților, distribuirea kit-urilor de participare.
- 10.00-10.30 Prof. Dr. Habil. Alexandra ZBUCHEA, Prodecan Facultatea de Management, SNSPA, București.
- 10.30–10.50 Lila PASSIMA, Coordonator Secție Educație muzeală Muzeul Național al Țăranului Român, București.
- 10.50–11.10 Prof. Daniela Ramona BOTOȘ, Muzeul de Științele Naturii din Târgu-Mureș.
- 11.10–11.30 Alexandra OLTEANU – BUCUR, Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească”, Târgoviște. Casa romanței, un muzeu – spectacol
- 11.30–12.00 Discuții / Pauză de cafea
Prezentarea lucrărilor: Sala Auditorium / Pavilionul Muzeal Multicultural, Interval orar: 12.00 – 14.00, Moderator: Ioana Dan
- 12.00–13.00 Patrick LEHNES, Researcher at the Institute of Environmental Social Sciences and Geography at the University of Freiburg, Germany.
- 13.00–13.30 Adriana SCRIPCARU, Președinte al asociației și coordonator de programe culturale, Fundatia Școala de la Piscu. Școala de la Piscu: experiența noastră – muzeu, ateliere, carte, film.
- 13.30–14.00 Raluca OPREA – MINOIU, Șef Birou Creativitate, Ana Petrovici, Ilica Pop, Secția Educație muzeală, Muzeul Național al Țăranului Român, București.
- 14.00–15.00 Prânz
Prezentarea lucrărilor: Sala Auditorium / Pavilionul Muzeal Multicultural, Interval orar: 15.00 – 17.00, Moderator: Ioana Dan
- 15.00–15.20 Monica VASINCU, Consilier afaceri europene – Expert comunicare, Unitatea de Management a Proiectului, Ministerul Culturii, București. Granturile SEE = game changer pentru patrimoniul muzeal din România.
- 15.20-15.40 Luis MATEESCU, Muzeograf / Octavia GHIȚOAICA, Muzeograf Muzeul Regiunii Porților de Fier, Drobeta Turnu Severin. Caleidoscop de activități retrospective.
- 15.40–16.00 Claudia MAXIM, Referent de specialitate – Marketing Complexul Muzeal Național Neamț, Piatra Neamț. Patrimoniul Cucuteni mai aproape de inima publicului.
- 16.00–16.20 Liliana LIRCĂ, muzeograf/reprezentant PR. Muzeul Județean Mureș, Târgu Mureș. Arta povestirii / Storytelling la Muzeul Județean Mureș.
- 16.20–16.40 Liviu VELȚAN, Muzeograf, Muzeul ASTRA, Sibiu. Atelierele apicole ale anului 2023 în Muzeul ASTRA
- 16.40–17.00 Dr. Raluca ANDREI, Șef serviciu, Educație și Interpretare Patrimoniu, Dr. Cristina KIRU, Muzeograf, Muzeul ASTRA, Sibiu.
- 17.00–17.30 Discuții / Pauză de cafea
- 19.00 Cină
SÂMBĂTĂ, 4 NOIEMBRIE 2023 – Sala Auditorium / Pavilionul Muzeal Multicultural
- 10.00–11.00 Ceata de feciori din satul Rucăr. Documentar realizat de Muzeul ASTRA în cadrul proiectului International Dans as ICH. Valorificarea patrimoniului imaterial. Discuții
- 11.00–12.00 Vizită în expoziția: Cămașa. Eleganța veșmântului / Pavilionul Muzeal. Multicultural. Speakeri invitați ai conferinței: Conf. univ. dr. Carmen CROITORU, Director General, Institutul Național pentru Cercetare și Formare Cuturală, București. Tone Erlien MYRVOLD, Researcher at the Norwegian centre for traditional music and dance, Norwey. Monica VASINCU, Consilier afaceri europene – Expert comunicare, Unitatea de Management a Proiectului, Ministerul Culturii, București. Prof. Dr. Habil. Alexandra ZBUCHEA, Prodecan Facultatea de Management, SNSPA, București. Patrick LEHNES, Researcher at the IInstitute of Environmental Social Sciences and Geography at University of Freiburg, Germany. Ciprian Anghel ȘTEFAN, Director General, Muzeul ASTRA
Susținerea lucrărilor din cadrul sesiunii de anul acesta a programului Marketingul educațional în muzee, va avea loc în Sala Auditorium, Pavilionul Muzeal Multicultural, în perioada 02-03 noiembrie 2023, în intervalul orar 10.00-17.00 și va putea fi urmărită online la adresa: Zoom Meeting: https://us06web.zoom.us/j/8755477450?pwd=WUJYTkdiRUQ2VGNDUk9vRVhJL1lUQT09
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
581