Muzeul Astra, tarife adaptate și pentru cei care au salariul minim pe economie
Prețul biletelor de vizitare ale Muzeului Astra din Pădurea Dumbrava pentru anul 2022 sunt între 7 lei și 35.
”Fie că vrei să petreci timp cu familia, oferind o experiență de neuitat celor dragi, fie că ești elev sau student și îți dorești să împărtășești cu prietenii experiența autentică a călătoriei pe un tărâm magic sau te gândești să faci ceva doar pentru tine, Muzeul ASTRA este locul ideal pentru toată lumea. Achiziționând unul din abonamentele noastre te poți bucura de o experiență completă pentru 365 de zile din momentul achiziției.”, transmit reprezentanții Muzeului Astra.
Abonamnentul familial anual costă, începând cu 1 ianuarie 2022, 300 de lei. Cu acesta aveți posibilitatea să luați parte la activități pentru copii și părinți; educație non-formală pentru copii și părinți; Relaxare activă; Divertisment; Conectare cu natura; Conștientizarea copiilor față de valorile tradiționale; Gastronomie; Mișcare în aer liber; Cadrul perfect pentru picnic; Trasee pentru alergare și ciclism(vă rugăm să consultați secretariatul instituției pentru detalii)
Abonamentul pentru elevi/studenți pentru anul 2022 este 40 lei. Cu acest abonament tinerii se pot bucura de plimbări romantice; conexiune WI-FI; conectare cu natura; pot lectura, studia; activități cu clasa; cadrul perfect pentru picnic; trasee pentru alergare și ciclism(vă rugăm să consultați secretariatul instituției pentru detalii).
Muzeul Astra scoate la vânzare un abonament anual individual pentru adulții care au salariul minim pe economie. Acesta costa 100 de lei pe an
Toate tarifele pe care le practică Muzeul Astra pot fi consultate aici.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
Târg de ecoturism, ediția cu numărul 3
3 ani agoTârg de Ecoturism – toamnă-iarnă, 30 septembrie – 02 octombrie
Târgul de Ecoturism, primul și singurul eveniment de profil din Județul Sibiu Sibiu va fi organizat la finalul acestei luni, în cadrul programului „Anii Drumeției”. Evenimentul va avea loc pe 30 septembrie – 02 octombrie, în incinta Sălii Thalia Sibiu, în intervalul orar 11 – 21. În cadrul acestuia va fi prezentată oferta de toamnă-iarnă a operatorilor locali pentru activități recreative și sportive, echipamente și servicii conexe.
Târgul este dedicat pasionaților de activități și experiențe autentice, în aer liber, și operatorilor din zona turismului sustenabil.
„Ne dorim ca prin acest eveniment să aducem în fața publicului și, în special, a iubitorilor de drumeții, oferta pe care județul Sibiu o are în domeniul ecoturismului. Avem șansa de a avea una din cele mai frumoase zone montane din România, pe care dorim să o promovăm și să o folosim înțelept, în folosul tuturor celor ce aleg să cunoască splendoarea naturii. Vă invit, dragi iubitori ai naturii, să veniți la acest târg și să vă programați următoarele „evadări” pe potecile muntelui!”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Evenimentul va fi împărțit în 4 secțiuni:
- expozițională, în care vizitatorii vor putea afla care sunt ofertele și ce tip de experiențe și activități pot încerca acest an în județul Sibiu;
- comercială, cu echipamente outdoor și sportive care pot fi achiziționate la prețuri speciale, alături de sesiuni demonstrative de folosire a acestora;
- pannel de discuții, în care specialiștii din domeniu vor împărtăși exemple de bună practică pentru turism sustenabil, recomandări sănătoase și informații utile despre comportamentul adecvat pe munte.
- activități în aer liber pentru copii și experiențe locale pentru întreaga familie
Cea de-a treia ediție a Târgului de Ecoturism vine cu noutăți, atât în ce privește locația desfășurării, cât și structura programului. De această dată evenimentul se va desfășura în incinta Sălii Thalia, din Sibiu, și împrejurimile acesteia (Parcul Cetății). Clasicele conferințe ale primelor două ediții au fost înlocuite cu pannel-uri de discuții, cu un format concentrat, în care speakerii invitați vor împărtăși exemplele de bune practici din domeniul turismului sustenabil.
Ca o acțiune premergătoare Târgului, organizatorii pregătesc un workshop dedicat operatorilor de turism sustenabil, ce va avea loc sâmbătă, 24 septembrie 2022 și care are ca scop crearea de noi oferte turistice, prin colaborarea între diferiți furnizori de experiențe locale. Ofertele generate ca urmare a acestui workshop vor fi lansate în ultima zi a Târgului. Tot atunci va avea loc Gala Ecoturismului, o nouă secțiune în cadrul Târgului, ce își propune să promoveze și să încurajeze inițiativele locale originale.
„Târgul de Ecoturism are rolul de a aduce laolaltă operatorii locali și specialiștii din domeniul ecoturismului, cu intenția de a-i apropia de publicul dornic de oportunități de petrecere a timpului în aer liber, în județul Sibiu. Prin intermediul acestei ediții vom promova inițiativele locale sustenabile și oferta serviciilor ecoturistice din întreg județul.”, a declarat Sergiu Olteanu – Coordonatorul Programului „Anii Drumeției”.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
196Gala Tineretului Sibian 2021 și-a desemnat câștigătorii
4 ani agoGala Tineretului Sibian 2021 -premii pentru tineri și voluntari
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Sibiu împreună cu Asociația Internațională de Tineret Become a premiat ieri seară câștigătorii din domeniile tineret și voluntariat din județul Sibiu în cadrul ediției 2021 a Galei Tineretului Sibian.
Evenimentul festiv organizat la Teatrul pentru Copii și Tineret Gong, a constituit prilejul de a mulțumi organizațiilor neguvernamentale, voluntarilor și partenerilor instituționali pentru activitatea și eforturile depuse în acest an special 2021, în județul Sibiu.
Lista câștigătorilor din acest an, în domeniile tineret și voluntariat:
Cea mai activă organizaţie de/pentru tineret : Asociația Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși
Cel mai bun proiect de/pentru tineret: COOLtura de pe strada mea, Asociația „Rășinari confluențe europene” și Clubul GreenImpact „Cocoșul de munte” Rășinari
Cel mai activ voluntar implicat în proiecte de/pentru tineret : Aldea Anamaria-Mihaela, Asociația Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși
Cel mai activ coordonator de voluntari implicat în proiecte de/pentru tineret : Serfőző Betti, Asociația Maghiarilor din Sibiu HID
Cel mai bun proiect de/pentru tineret extrașcolar : CivitasEU, Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu/ Arca lui Goga
Cel mai bun proiect multianual de/pentru tineret : Gala Tânărului Actor Independent, Asociația Compania de Teatru BECOME
Cel mai bun proiect de/ pentru tineret de petrecere a timpului liber într-un mod sănătos: Slimnic’s Treasure – Vânătoare de comori, Asociația Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși
Cel mai bun proiect care a implicat tinerii în realizarea pe plan local a marilor agende europene- Green Deal: Noaptea Cercetătorilor 2021, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu
Cel mai bun proiect de/pentru tineret în colaborare organizat de DJST Sibiu : Ziua Tineretului Rășinărean, Primăria Comunei Rășinari
Cel mai bun proiect de/pentru tineret în colaborare derulat de DJST Sibiu : Vocea Tinerilor, Asociația Internaționala de Tineret BECOME și Asociația Dram Center 07
Cel mai bun proiect de/pentru tineret în colaborare derulat de DJST Sibiu: Școala de vară, Festivalul Sportului Rural, Asociația Cavalerii Turnului Înclinat din Ruși
Dezvoltarea relațiilor între asociațiile de tineret din jud. Sibiu și Rep. Moldova: Asociatia Obștească a Copiilor și Tineretului Moștenitorii Bălți, Rep. Moldova
Colaborare în susținerea și promovarea activitătii de/ pentru tineret din județul Sibiu: Asociația Colors, Gala Tineretului Sibian
Colaborare în susținerea și promovarea activitătii studențești nonformale: Asociația Studenților în Psihologie Sibiu
Cel mai bun proiect de/pentru tineret finanțat de DJST Sibiu în cadrul CLP 2021: Academia de Voluntari, Asociația Positive Life și Jocul ca teatru ediția a X-a, Asociația Internațională de Tineret BECOME
Cei mai activi voluntari implicați în activitatea centrelor de tineret din mun. Sibiu: Centrul de Tineret Rășinari, jud. Sibiu și Centrul de Tineret Sibiu- AICI Animație, Interculturalitate, Comunicare, Împreună
Instituţia locală care a sprijinit activitatea de/ pentru tineret: Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG
Mass media locală care a promovat activitatea de/ pentru tineret : Sibiul în Imagini · Companie de media/ştiri
„Prin organizarea acestui eveniment festiv Gala Tineretului Sibian care în acest an a ajuns la ediția a X -a, ne straduim să prezentăm comunității sibiene proiectele și activitățile de/ pentru tineret, munca voluntarilor, coordonatorilor de voluntari, și nu în ultimul rănd a organizațiilor neguvernamentale. Premiem rezultatele muncii tuturor în domeniul tineretului. Vă felicit pentru implicarea dumneavoastră mai ales în acest an cu atătea restricții cauzate de pandemia cu care ne confruntăm.” a declarat Nicoleta David, directorul executiv DJST Sibiu.
Invitatul special al Galei din acest an a fost solistul Florin Chilian.
Parteneri: Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong, Centrul de Tineret Sibiu, Asociaţia Colors, Asociația Dram Center 07.
Gala este cofinanțat in cadrul programului național P2- Program de susţinere a acțiunilor de tineret al Ministerului Tineretului și Sportului precum și de Consiliul Județean Sibiu în cadrul Agendei de Tineret 2021 prin Școala de Arte și Meserii Ilie Micu Sibiu.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
390BIS Teatru – final de sezon 2023
2 ani agoBIS Teatru – Final de sezon pentru proiectele de pe agendele comunitare și de tineret ale Sibiului
BIS Teatru(Asociația BIS ) încheie azi proiectul ANTI-BULLYING de pe Agenda de tineret a Primăriei Municipiului Sibiu, printr-o serie de intervenții culturale la Liceul Onisifor Ghibu.
În cadrul proiectului, cinci grupe distincte de elevi de la două unități de învățământ din Sibiu au participat la dezbateri active pe tema fenomenului atât de răspândit în școli și licee, denumit generic BULLYING, conform calendarului de mai jos:
- Luni, 13.11.2023, Colegiul Economic ”George Barițiu” Sibiu: 9:00-10:00 – clasa a XII-a/ 10:00 – 11:00 – clasa a IX-a/ 11:00 – 12:00 0 clasa a X-a
- Joi, 16 noiembrie 2023, Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu”: 10:00 – 10:45 – clasa a XII-a/ 11:00 – 11:45 – clasa a X-a.
”Intervențiile culturale programate inițial pentru primăvara anului curent, au fost reprogramate pentru toamnă din pricina grevei din sistemul de învățământ din perioada mai-iunie 2023.”, transmite BIS Teatru.
În cadrul aceluiași proiect a fost jucat spectacolul ANAZ ȘI DRAGONUL, avându-i în distribuție pe Alin State și pe Diana Cătănescu. Spectacolul ia publicul martor la o călătorie inițiatică, în care personajele descoperă un drum al acceptării și al prețuirii individualității și unicității.
Tot despre acceptare și incluziune este vorba și în proiectul ZIUA ȘOSETELOR CIUDATE, propus de ASOCIAȚIA INTERAKT ARTS pe Agenda Comunitară a Sibiului.
ODD SOCKS DAY, evenimentul, creat în anul 2017 de prezentatorul de emisiuni pentru copii Andy Day (celebru pentru grupul său umoristic ANDY AND THE ODD SOCKS), celebrează diversitatea și înlăturarea stigmatizărilor și a spaimelor de a fi judecat pentru că ești ALTFEL.
Ziua șosetelor desperecheate/ ciudate este serbată pe întreg mapamondul în cea de-a treia zi de LUNI a lunii noiembrie.“Luni, 20 noiembrie, purtăm șosete diferite fără a ne teme că vom fi judecați pentru acest aspect. Luni, 20 noiembrie, venim cu un STATEMENT clar: e loc pentru noi toți pe planeta asta, indiferent de culoarea pielii, de convingerile religioase sau de orientarea sexuală.” (Charlie Fălămaș, Interakt Arts)
În cadrul proiectului, vor avea loc două evenimente legate, cu începere de la ora 18:00, ambele la Atu Toys – The Hobby Hub, pe strada 9 Mai, nr. 10.
“Regele Piticuț”, un reading performance pe un text de RADU VANCU (în interpretarea lui Charlie Fălămaș și a Andradei Grosu) va fi urmat de un show muzical al trupei LIPICIOȘII.
Trupa sibiană, cu apariții live extraordinar de rare, propune un show în cinci limbi, care pendulează între concert și performance teatral. Oră estimată de începere show muzical LIPICIOȘII:19:00.
Intrarea e liberă, în limita locurilor disponibile.
ANTI-BULLYING este o acțiune implementată de Asociația Bis, cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda pentru Tineret.
ZIUA ȘOSETELOR CIUDATE este o acțiune implementată de Asociația INTERAKT ARTS, cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Comunității.Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
576