Romaniacs, 25-29 iulie
Romaniacs este cel mai dificil raliu hard enduro din lume. Competiția care a contribuit definitoriu la dezvoltarea enduroului extrem și la crearea Campionatului Mondial de Hard-Enduro, a ajuns la cea de a 20-a ediție. Concurenți din peste 55 de țări vor veni la Sibiu cu dorința de a termina cursa în care ai nevoie de cel mai complex set de abilități din sportul moto printre ele: trial, enduro, rally și anduranță.
Numită „The Impossible”, ediția aniversară a Romaniacs va fi o provocare inclusiv pentru cei care sunt obișnuiți cu „nebunia” echipei care gândește traseele. „Să găsim porțiuni dificile devine din ce în ce mai greu pentru că nivelul concurenților a crescut foarte mult. Secțiuni unde abia poți merge la picior, cum sunt Wolf’s Nest, Kill ‘em All și Babysitter, ar fi fost imposibil de parcurs acum douăzeci de ani”, spune Teo Isac, director de traseu începând cu 2015. Traseul este gândit și în acest an să scoată untul din riderii înscriși la clasele Gold (cel mai dur), Silver, Bronze, Iron, Atom (cel mai ușor).
Acțiunea începe pe 24 iulie cu Parada Națiunilor, unde toți concurenții însoțiți de steagurile țărilor pe care le reprezintă vor traversa orașul Sibiu până pe bulevardul Coposu, unde în 25 iulie se va desfășura tradiționalul Prolog din centrul Sibiului, cel care din 2004 încoace trasează tendințele în hard enduro și chiar și în superenduro (enduro indoor), obstacolele și succesiunea lor fiind replicate în diverse locuri din lume. Ideea unui Prolog în centrul orașului a venit din dorința de a aduce sportul aproape de public, iar inspirația a venit după participarea lui Martin la un eveniment de snowboard organizat în Paris.
Andy Fazekas, fondatorul Crazy Bike, primul club moto din România, (anul acesta sărbătoresc 30 de ani de la înființare), este „creierul” din spatele traseului de la prolog și cel care gândește ultimele provocări înaintea trecerii liniei de finiș de la Gușterița. Ce reușește să facă Andy și echipa sa a luat așa o amploare de-a lungul timpului, încât de la 2.000 de spectatori în primul an, acum finala este văzută de peste 10.000 de spectatori, iar foarte mulți vin din alte orașe și din țările vecine special pentru această parte a Romaniacs.
După prolog urmează zilele de off-road, iar sâmbătă, 29 iulie, cei care au rezistat celor cinci zile „imposibile” vor avea de trecut ultimele obstacole din zona Gușterița, inclusiv urcarea aproape verticală.
A 20-a ediție a Red Bull Romaniacs este a treia etapă din sezonul 2023 a Campionatului Mondial de Hard-Enduro, unde mai sunt incluse curse din Serbia, Austria, Canada, Spania și Germania.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.