Revoluția din 1989. Libertate, traumă și necunoaștere

Revoluția. Drumul spre libertate!?

Acum 32 de ani, România era cuprinsă de proteste, lupte de stradă și demonstrații. La 16 decembrie în Timișoara a izbucnit un protest. A fost răspunsul timișorenilor la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés. Acesta făcuse comentarii critice la adresa regimului în presa internațională, fapt ce a determinat guvernul de atunci să acționeze. S-a considerat că pastorul a făcut declarații antiromânești.

La Sibiu, revoluția a început în dimineața zilei de 21 decembrie 1989, când mai mulți oameni s-au strâns în Piața Mare. Nu vă relatăm ororile și erorile autorităților acelor vremuri. Am vrut să aflăm ce își mai aduc aminte tinerii acelor vremuri și ce știu tinerii de astăzi despre revoluția prin care a fost înlăturat regimul comunist în țara noastră.

Revoluția este deja istoie!?

Am stat de vorbă cu un istoric care era copil în timpul revoluției. De la istoricul Răzvan Pop am vrut să aflăm ce trebuie să nu uităm despre ceeace s-a întâmplat în Decembrie ’89, ce își mai amintește copilul de atunci  și care au fost câștigurile nației noastre.

revolutiaReporter: Ce trebuie să nu uităm despre „Revoluția din ’89”?
Răzvan Pop: Trebuie să nu uităm de sacrificiul sibienilor, românilor și tuturor celor care au luptat pentru libertate. Cred că ceeace au făcut ei, astăzi puțini ar face la fel. Modul prin care ei s-au sacrificat, s-au dedicat, au înteles că România are nevoie de libertate, are nevoie de un nou drum, ne obligă pe noi astăzi, la mai mult de 30 de ani, să nu-i uităm și să le recunoaștem meritele. Ei, anonimi sau mai puțin anonimi, sunt eroii noștri, acei eroi care au dus România mai departe. Îi putem așeza liniștit lângă toți marii oameni care au costruit această țară.

Rep: Ce vă mai amintiți despre acele zile, la Sibiu?
R.P.: Îmi amintesc destul de multe, pentru că stăteam aproape de ”locul 0” al revoluției. Am locuit pe Milea(pe vremea aceea Bulevardul Gheorghe Gheorghiu Dej), peste drum de niște blocuri în spatele cărora era Poliția(Miliția), și vis-a-vis de sediul Poliției era Armata. Acesta a fost și locul în care s-au adunat revoluționarii și strigau ”Libertate!”. Apoi îmi amintesc că am fost dus de părinți la bunici, care locuiau mai sus de apartamentul nostru, unde auzeam gloanțele trase în spatele curții. După aceea am aflat că părinții au fost printre cei care au participat la mitingurile din oraș. S-au ascuns la început pe sub mașini și prin spatele mașinilor de tirurile de foc, apoi au reușit să ajungă acasă și împrună cu toți vecinii s-au închis practic în holul blocului și au așteptat momente mai bune. Două dintre vecine au fost rănite de gloanțele trase alandala prin tot orașul. Am avut și câțiva prieteni care au fost loviți de gloanțe. Momentele au fost destul de dure și de rapide. Practic nu se mai știa mare lucru, nu mai știam unul de altul. Au încercat, la un moment dat, mai mulți prieteni să ajungă fiecare la părinții lor sau la copiii pe care îi lăsaseră la părinți. Au fost opriți din drum. Oamenii răniți de pe stradă au fost puși în mașini ca să fie duși la spital. A fost un pic de haos. Ce îmi amintesc cel mai bine este momentul când m-am întors acasă, venind cu mașina, am văzut sediul Poliției ars, am văzut clădirile împușcate toate. Îți creează aceea senzație de război, și cred că și asta a și fost în acele zile în Sibiu.

Rep: Ce anume a câștigat România după revoluție până în prezent?
R.P.: România și-a câștigat libertatea! România și-a câștigat locul între țările democrate ale lumii. Cine spune că era mai bine înainte, mie mi se pare un prefăcut, sau un om cu puțină educație ca să înțeleagă ce înseamnă să treci dintr-un regim totalitar în care nu ai voie să vorbești, să gândești. Noi, astăzi, încă simțim repercursiuni ale acelor momente și acelor ani. Încă trăim cu greu ceeace ni se întâmplă astăzi și nu înțelegem de ce nu evoluăm așa cum poate ne dorim. Să înțelegem că din acele metehne vechi ale comunismului ne vin și aceste opreliști, piedici. Deaceea cred că România și-a câștigat libertatea, și-a câștigat un drum al democrației. Dar, încă are mult de construit și de ”asfaltat” acest drum.

Revoluția și impactul ei psihologic asupra tinerilor

În încercarea de a înțelege impactul psihlogic asupra copiilor de atunci și de acum și cum a evoluat omul în cei 32 de ani scurși de la revoluție, am stat de vorbă cu psihologul Mihai Copăceanu.

revolutiaReporter: Putem să vorbim de un impact asupra celor care au 15-20 de ani, si care nu au simtit pe viu revolutia?
Mihai Copăceanu: În mod direct Revoluția nu a avut un impact asupra persoanelor care nu au trăit-o. Tinerii de astăzi, elevi sau studenți se raportează ca la un eveniment din trecut, ascultă amintirile părinților lor însă, personal nu am descoperit un interes crescut față de revoluție. Dimpotrivă, mult dezinteres și multă necunoaștere. De fapt față de întreaga epocă a comunismului ei se raportează ca față de ceva foarte vechi și din trecutul îndepărtat. Când află condițiile de trai sunt realmente uimiți și greu înțeleg cum era posibilă acea viață și totuși nu sunt mulți ani care ne despart. Priviți cum se comemorează în Sibiu, în aceste zile, Revoluția, prin simple ceremonii în care participă preoții și militarii. Niciun elev, student și nici măcar cetățeni de rând. Nu ne interesează. Sibiul este orașul cu 99 de morți și aproape 300 de râniți, are o mică placă, în locul în care a murit prima victimă în Piața Mare care este călcată în picioare la propriu.

Reporter: Care au fost principalele probleme cu care s-au confruntat copiii și tinerii acelor vremuri, de după revoluție?
Mihai Copăceanu: O pată neagră în istoria copiilor din Romania, de după 1989 rămân descoperirile șocante, traumatizante, făcute publice în presa națională dar mai ales cea internațională prin reportaje în care erau prezentate condițiile de neîngrijire ale copiilor din spitale și din orfelinate. Am în minte și acum imaginile unor orfelinate suprapopulate, reci, respingătoare cu copii dezbrăcați, subnutriți, bolnavi, fără acces la un tratament corespunzător, condiții inumane și degradante, copii legați de paturi. O altă pată neagă a fost dată de rata mortalității în rândul copiilor. Am avut printre cele mai ridicate rate de infectare cu HIV din Europa, de asemenea în cazul unor boli specifice copiilor. Personal, unul dintre colegii mei de grădiniță a murit precoce infectat cu HIV, iar alt coleg de școală a murit de leucemie. În cazul învățământului superior, situația a început să evolueze datorită înființării primelor universități private chiar din 1990, chiar dacă aveau sediul în unele apartamente private.

Reporter: Cum a evoluat „omul” în cei 32 de ani scurși de la revoluție și până acum?
Mihai Copăceanu: Cu siguranță cea mai mare schimbare în viața romanului a apărut mult după 1989 odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Atunci am devenit cu adevărat liberi, plin faptul că am ieșit din blocul fost comunist și la propriu și la figurat, ne-am deplasat peste tot în Europa și în afara Europei. Altfel deși nu mai suntem sub comunism ne-au rămas parcă întipărite în gena romanului aceleași trăsături precum corupția, minciuna, trădarea, impostura.
Sunt însă două lucruri care mi se par nedrepte pe care tot le propagăm : nostalgia unor oameni de astăzi față de timpurile bune pe care le-au trăit în comunism. Și pe bună dreptate unii dintre romani nu au suferit în comunism, au trăit bine și foarte bine. Alții acum îmbătrâniți au nostalgia acelor zile și pentru că erau mai tineri si când ești tânăr viața este mult mai frumoasă, cel puțin nu ai probleme de sănătate.
În al doilea rând, avem o strategie complet eronată. Multe comportamente greșite de astăzi le punem în seama celor 50 de ani de comunism. Ceea ce este complet fals. Corupți sunt și cei care s-au născut în democrație și au 30 de ani. Nu putem explica toate păcatele noastre aruncând vina pe o epocă trecută. E nedrept.

Reporter: Ce amintiri aveti din acele zile?
M.C.: Am o amintire fix din zilele revoluției când tatăl meu a tăiat un drapel, a scos stema și împreună cu doi vecini, tineri de aceeași vârstă a urcat în mașină și gonind cu viteză pe străzile satului strigau ”Revoluție, Revoluție!”. Imaginea aceea este vie și astăzi. Mulți ani am păstrat acel steag îngăurit. Am o altă amintire de seară când la radio ascultam despre victimele de la Timișoara. Și încă ceva important, am dobândit atitudinea și sentimentele familiei mele față de comunism. Familia mea a respins întotdeauna regimul comunist și a avut de suferit deoarece, capul familiei și alte rude care s-au opus în anii 1949 dictaturii comuniste, au suferit temniță grea (15 ani) la Aiud, Gherla, Sighet și Râmnicu Sărat. În același timp bunurile au fost confiscate, bunica a fost dată afară din școala gimnazială, au trăit în sărăcie și sub amenințarea deportării în Bărăgan. Nu avem amintiri frumoase.

Ce știu tinerii de azi despre revoluția din 1989?

Ca să putem afla ce știu tinerii de astăzi despre întâmplările din decembrie 1989, am stat de vorba cu 3 studenți ai facultăților din Sibiu.

Geanina, 19 ani
Eu nu eram născută atunci. Din ce am învățat la școală și din ce știu eu a fost un fel de revoltă. Oamenii au vrut să fie liberi. Nu au fost de acord cu regimul era atunci și și-au dorit libertatea. Cred că revoluția a fost bună și că românii și-au căpătat această libertate, într-un fel. Este bină că au luptat pentru acest lucru.

Constantin 19 ani
Ce știu eu despre revoluția din decembrie 1989 este că foarte multă lume a asaltat o clădire, nu știu care. L-au împușcat pe Ceaușuscu. După ziua aceea s-a dus comunisnul. Au ars bucata din mijlocul steagului. Au început să se distrugă clădiri, am auzit că mai ales cele care erau un simbol al comunismului. Mai mult nu știu. Au fost multe restricții pe vremea aia(comunismului). Din toate punctele de vedere, traiul era foarte urât, acum nivelul de trai a crescut suficient de mult.

Iulia, 22 ani
Cred că revoluția a fost cea mai mare realizare a românilor după al doilea război mondial, deoarece astfel ne-am câștigat libertățile. Pot să spun că de atunci o ducem extrem de bine, chiar dacă lumea de astăzi spune că poate era mai bine înainte. Nu-i chiar așa!
Cel mai important, cred că este libertatea, după care am putea spune că intrarea in UE o văd ca fiind foarte importantă această întreagă comunitate de europeni pe care am câștigat-o.

Foto Revoluția de la Sibiu: Nicu Cherciu
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
Scroll to top