Primăria a dublat tichetul de grădiniță! De la 50 la 100 de lei

Primăria Sibiu anunță modificări importante

Două modificări importante au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2021 în privința acordării tichetelor pentru grădiniță, odată cu schimbarea legislației în domeniu.

Astfel, prima și cea mai importantă este dublarea valorii tichetului de grădiniță, de la 50 la 100 de lei.

A doua modificare se referă la tipurile de beneficiari ai acestor tichete. Dacă până acum puteau beneficia de aceste tichete toți copiii care frecventau grădinița, proveniți din familii a căror venituri pe membru de familie era de până la 284 lei/membru de familie, de la 1 ianuarie vor putea beneficia de aceste tichete copiii proveniți din familiile a căror venit pe membru de familie este de până la 530 lei. De asemenea, vor putea beneficia și copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate și care au fost lăsați în grija unei persoane, dacă veniturile pe persoană, inclusiv copilul aflat în îngrijire, nu depășesc nivelul maxim de venituri pentru acordarea alocației pentru susținerea familiei (530 lei/membru de familie).

În ambele cazuri acordarea acestor tichete pentru grădiniță este condiționată de prezența copilului la grădiniță. Tichetele se acordă lunar, în baza actelor doveditoare, distribuția acestora fiind realizată de Direcția de Asistență Socială(Primăria Sibiu).

Familiile care se înscriu în aceste criterii trebuie să depună la Direcția de Asistență Socială următoarele documente:
• Cererile și declarațiile pe propria răspundere, care se pot procura de la sediul Direcției de Asistență Socială Sibiu sau de site-ul Primăriei Municipiului Sibiu (https://www.sibiu.ro/ro2/pdf/formulare/CERERE_TICHET_GRADINITA.pdf) și se depun de reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului, oricând pe perioada anului școlar, stimulentul urmând să se acorde din prima lună în care copilul a îndeplinit criteriile de eligibilitate.
• Componența familiei (carte de identitate, certificat naștere, certificat căsătorie)
• Veniturile nete lunare ale familiei
• Dovada frecventării grădiniței.

Documentele se pot depune atât la Primăria Sibiu – Direcția de Asistență Socială Sibiu, de pe bulevardul Victoriei, nr. 1-3, camera S2, cât și on line, la adresa alocatii.familiale@sibiu.ro.
După stabilirea dreptului la stimulent, din trei în trei luni, titularul va depune la Direcția de Asistență Socială Sibiu o declarație pe propria răspundere privind componența familiei și veniturile realizate de membrii acesteia însoțite de acte doveditoare.
Precizăm că în termen de 15 zile de la depunere, personalul Biroului Alocaţii Familiale din cadrul Direcției de Asistență Socială va verifica datele şi informaţiile cuprinse în cerere şi în documentele doveditoare pentru acordarea stimulentului.


Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro


 

Scroll to top