Poliția Locală desfășoară acțiuni pentru siguranța elevilor din 7 școli

Poliția Locală acționează pentru siguranța elevilor

Odată cu deschiderea noului an școlar, Primăria Sibiu și Tursib au pus la dispoziția elevilor autobuze pentru transportul elevilor în municipiul Sibiu care circulă pe șapte trasee pilot. În luna care a trecut de la începerea școlii Poliția Locală Sibiu este prezentă atât la bordul autobuzelor de pe traseele școlare, cât și în zona școlilor care le-au fost repartizate în responsabilitate.

De astăzi, un polițist local este prezent în fiecare autobuz școlar, atât la venirea cât și la plecarea copiilor de la școală. Agenții asistă la urcarea și coborârea elevilor din autobuz, asigurându-se că accesul se face pe ușa indicată și că elevii ajung cu bine la școală. De asemenea, agenții se asigură că școlarii și însoțitorii lor poartă corect masca de protecție. În această lună polițiștii locali nu au constatat abateri de la această obligație, dar i-au informat atât pe cei mici, cât și pe cei mari cu privire la această obligație pe care o au, de a se proteja pe ei și pe ceilalți, purtând masca.

Poliția Locală asigură ordinea și în preajma a șapte unități școlare care se află în responsabilitatea acesteia. De la începutul anului școlar, agenții de poliție sunt prezenți zilnic, atât la începerea cursurilor, cât și la încheierea acestora, la colegiile „Samuel von Brukenthal”, „Octavian Goga” (înainte de a intra în cursurile online), „Gheorghe Lazăr”, Economic, la Liceul de Artă și la școlile gimnaziale nr.13 și nr.18, obiective care le-au fost repartizate prin planul mai amplu pentru siguranța în zona unităților de învățământ, realizat în colaborare cu alte instituții din sistemul de ordine și siguranță publică.

”Aceștia au în vedere ca intrarea și ieșirea elevilor din școală să se facă în mod ordonat și în siguranță, verifică respectarea distanțării și purtarea măștii, inclusiv pe o distanță de 50 m în perimetrul școlilor. În această perioadă s-au aplicat doar avertismente, explicându-li-se mai întâi părinților și bunicilor obligația pe care o au. În următoarea perioadă se va trece și la aplicarea de amenzi.”, transmit reprezentanții municipalității.

Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
Scroll to top