Noaptea Muzeelor în Turnurile Sibiului
Noaptea Muzeelor la Sibiu deschide pentru vizitare Turnul Sfatului și turnurile de pe strada Cetății. În 13 mai, la ora 19.00, când programul obișnuit de vizitare se încheie, accesul în aceste obiective se va face gratuit, până la ora 24.00, ultima intrare fiind permisă la ora 23.30.
Pe lângă frumusețea și însemnătatea istorică a obiectivului, în Turnul Sfatului, vizitatori vor putea să admire în Noaptea Muzeelor și o expoziție colectivă de artă decorativă, intitulată “Timp/Materie/Foc”, organizată de Universitatea Națională de Artă București. Lucrările sunt semnate de profesori, studenți și absolvenți ai acestei instituții.
”Aceste edificii de patrimoniu ne țin conectați cu istoria, iar de-a lungul anului, zeci de mii de vizitatori află parte din istoria orașului, vizualizând-o. În Noaptea Muzeelor experiența vizitării turnurilor de apărare de pe strada Cetății și a Turnului Sfatului poate fi cu atât mai deosebită, pentru că vine într-un cadru special: o noapte în care cultura și istoria își deschid și mai mult porțile către generațiile prezente. În turnurile de pe str. Cetății experiența vizitatorilor este completată de informațiile pe care le pot afla despre breslele sibiene, armamentul cu care se asigura apărarea orașului și fotografii vechi cu acestea”, transmite Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Cele două obiective turistice sunt foarte căutate, în anul 2022 Turnul Sfatului fiind vizitat de 24.600 de persoane, iar turnurile de pe strada Cetății primind 21.596 de vizitatori.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
You Might also like
Tezaur by ANAF, titluri de stat cu scadențe la 1 și 3 ani
2 ani agoTezaur – noi emisiuni ale titlurilor de stat în perioada 12 februarie – 08 martie 2024
Tezaur este programul de emisiuni de stat destinate populației lansate de Ministerul Finanţelor. Noua ediție a Programului Tezaur vine cu dobânzi anuale atractive de 6.00% și 6.75%, scadente la 1 an și la 3 ani. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în formă dematerializată.
Titlurile de stat pot fi cumpărate online, de la sediile Trezoreriei Statului, fie la subunitățile din toată țara ale Poștei Române.
Online se pot cumpăra în perioada 12 februarie şi 07 martie 2024, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităților Trezoreriei Statului. Operațiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar pe numele investitorului. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesați Ghid Tezaur online și Tezaur online.
Titlurile de stat se pot achiziționat de la sediul unităților Trezoreriei Statului, între 12 februarie şi 08 martie 2024.
Iar, în perioada 12 februarie şi 07 martie 2024( în mediul urban) și 12 februarie şi 06 martie 2024( în mediul rural), prin subunitățile poștale ale C.N. Poșta Română S.A.
De reținut este faptul că
- veniturile realizate de persoanele fizice rezidente din subscrierea și deținerea titlurilor de stat nu sunt venituri impozabile, în conformitate cu prevederile art. 93 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
- titlurile de stat sunt purtătoare de dobândă la rata dobânzii, care curge de la data de emisiune, inclusiv.
- titlurile de stat încetează să mai fie purtătoare de dobândă la data scadenței lor, inclusiv.
- titlurile de stat sunt oferite în România exclusiv persoanelor fizice rezidente, cu excepția persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani până la data închiderii perioadei de subscriere, inclusiv.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
Foto: Captură clip Titluri de stat Tezaur ianuarie 2023
573Zilele Anti-Fumat – Campania Eu am reușit. Și tu poți!
4 ani agoZilele Anti-Fumat – Dr. Lavinia Danciu: Am avut un stop-cadru: De ce te minți?
Zilele Anti-Fumat vă prezintă o primă poveste. Dr. Lavinia Danciu este unul dintre medicii pneumologi de renume la nivel național, fiind Director Medical al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu și coordonator județean al Programului Național de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei.
În cadrul Campaniei antifumat, intitulată „Eu am reușit. Și tu poți”, din Zilele Anti-Fumat, dr. Lavinia Danciu ne împărtășește propria experiență de renunțare la fumat și motivele care au ajutat-o să învingă dependența de tutun. În plus, prin intermediul experienței profesionale, oferă o serie de sfaturi și soluții care să îi ajute pe oameni să conștientizeze consecințele negative pe care tutunul le are asupra sănătății lor și a celor din jur.
Zilele Anti-Fumat: Cum ați început să fumați?
Am început să fumez devreme, în liceu. La început a fost un moft, apoi a apărut dorința și plăcerea de a fuma; de aici, până la dependență, a fost un singur pas. Aprinderea unei țigări a devenit un reflex sau chiar o recompensă. Evident că numărul de țigări a crescut, la o petrecere, la o cafea, la o poveste…A doua zi urma durerea de cap și senzația de oboseală, cauzate de oxigenarea deficitară. Și așa au trecut și s-au adunat anii de fumător, cu toate noxele și substanțele toxice din țigări.
Zilele Anti-Fumat: Ce v-a determinat să vă doriți să renunțați?
Pe nesimțite am început să obosesc mai repede la efort, să nu mă mai bucur de mersul pe dealuri sau pe munte și să renunț la plimbările mai lungi în natură pentru că oboseam. Dimineața, după cafea și țigară am început să tușesc, la început mai rar, apoi mai des; după ani fără niciun fel de boală, am început să răcesc mai ușor. Iarna am făcut mai întâi o viroză, apoi mai multe. Și, într-o zi, când mă pregăteam să înghit medicamente pentru o nouă viroză, am avut un stop-cadru: De ce te minți? Știi că toate astea sunt din cauza fumatului.
Apoi a urmat un moment de reflectie: ce vreau pentru viitor? O viață ca fumator, cu răceli din ce în ce mai dese, cu oboseală la eforturi din ce în ce mai mici sau o viață de nefumător, în care să pot să mă bucur de natură, mișcare în aer liber și întâlniri cu cei dragi? Și am ales să mă las de fumat. Definitiv!
Zilele Anti-Fumat: Cum ați resimțit această exeperiență a renunțării, a fost grea, a fost ușoară? Cum ați depășit dependența de fumat?
Experienta renunțării la fumat a fost grea. Nu este ușor să-ți stăpânești, nu atât pofta fizică de a fuma, dependența de nicotină, cît mai ales cea psihică. A trebuit să gasesc alte mijloace în momentul când am vrut să mă recompensez. Așadar, ca să nu aprind o țigară cînd am terminat un lucru, am stat și m-am gândit că este bine că l-am făcut. Am reușit astfel să înlocuiesc țigara cu alte bucurii.
Zilele Anti-Fumat: Ce a funcționat cel mai bine pentru dumneavoastră și credeți că ar fi util și pentru alte persoane care își doresc să nu mai fumeze?
În primul rând, responsabilitatea. Orice persoană este în general în legătură cu alți oameni, nu suntem singuri, suntem ființe sociale, avem copii, avem părinți, avem prieteni, familie. Și în primul rând ne gândim la ei. Dacă mie mi se întâmplă ceva din cauza fumatului, ce vor face ei? Deci cred că pentru foarte mulți dintre noi, motivația principală o reprezintă momentul în care ne gândim la ceilalți și la cum îi poate afecta pe ei acest obicei negativ al nostru sau bolile noastre, care pot să decurgă din fumat
Pentru că, pe lângă această experiență pozitivă pe care o aveți, prin renunțarea la consumul de tutun, sunteți de profesie medic pneumolog, cu siguranță sunt o mulțime de sfaturi medicale pe care le oferiți pacienților dumneavoastră, pentru a-I determina să nu mai fumeze. Care ar fi principalele recomandări pe care doriți să le transmiteți publicului larg?
Aș recomanda pacienților fumători să își controleze anual funcția pulmonară, să facă o spirometrie și să vadă în ce măsură fumatul le afectează această funcție. În momentul când văd că sunt afectați să se gândească bine, să încerce să intre pe forumuri, pe forumurile celor care s-au lăsat de fumat. Poate că nu au încredere în doctori, dar au încredere în ceilalți, în fumătorii care nu sunt doctori, în foști fumători care nu sunt doctori și toți relatează cu multă sinceritate ce bine s-au simțit după ce au renunțat la fumat. Să vadă cum au devenit mai sănătoși, mai plini de viață, cum și-au făcut mai bine treburile, cum n-au mai avut simptome pulmonare. Aceasta pe de o parte.
Pe de altă parte, în momentul în care suntem fumători și avem copii, este important să ne gândim cum acționează acest obicei al nostru asupra lor, în primul rând, ca exemplu. Consider că este o inconștiență să îți determini copilul să fumeze – chiar dacă tu îi spui să nu fumeze, daca te vede fumând, va fi tentat și el să se apuce de fumat.
Deci, automat, nu doar că ți-ai periclitat sănătatea ta, ci și pe cea a copilului tău. În plus, i-aș ruga pe părinți să se mai gândească la un lucru – la acel aer poluat pe care îi silim pe cei dragi să îl respire atunci când noi fumăm în preajma lor. Ne-ar face plăcere de exemplu să-i vârâm în furnalul unui combinat? Eu cred că nu. Gandiți-vă că același lucru se întâmplă ori de câte ori ei stau lângă noi, în timp ce noi fumăm. Vă rog, așadar, din toate aceste considerente, să spuneți un NU cât mai hotărât fumatului, pentru că îi iubiți pe cei dragi și pentru că iubiți sănătatea!
Acesta este mesajul domanei doctor ăn cadrul campaniei desfășurate de Zilele Anti-Fumat 2022.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
3504 cărți ce merită citite pentru pariuri mai bune
3 ani ago4 cărți ce merită citite pentru pariuri mai bune
Industria pariurilor sportive este în continuă creștere și din ce în ce mai mulți oameni își petrec timpul urmărind evenimente sportive și plasând pariuri. Mulți pariori se confruntă cu anumite provocări atunci când vine vorba de a-și îmbunătăți abilitățile și de a lua decizii mai bune atunci când plasează pariuri. Unele cazinouri online oferă rotiri gratuite ca un bonus atractiv pentru jucători, astfel, aceștia au ocazia să-și îmbunătățească aceste abilități.
O modalitate eficientă de a învăța și de a dobândi noi cunoștințe și strategii este de a citi cărți specializate în domeniu. Fie că ești un parior începător sau experimentat, aceste cărți sunt pline de informații valoroase și sfaturi practice pe care le poți aplica imediat.
Picking Winners: A Horseplayer’s Guide
Dacă ești pasionat de cursele de cai și cauți o carte care să te ajute să alegi câștigătorii în mod eficient, atunci îți recomandăm „Picking Winners: A Horseplayer’s Guide„. Această carte despre cursele de cai a fost publicată pentru prima dată în 1994 și a devenit un bestseller instantaneu datorită stilului original și unic al autorului, Andrew Beyer.
În această carte, Beyer îi învață pe cititori cum să ia cele mai bune decizii la pistă prin compararea și analizarea cailor. Folosind exemple și ilustrații, autorul dezvăluie metodele sale de alegere a câștigătorilor și cum să se concentreze asupra anumitor tipuri de curse.
Dacă ești interesat de o anumită categorie de curse de cai, poți alege să citești doar capitolele relevante pentru acestea, astfel încât să obții informațiile de care ai nevoie și să îți dezvolți abilitățile în acest domeniu. Picking Winners: A Horseplayer’s Guide este o carte indispensabilă pentru orice pasionat de curse de cai și pentru orice jucător de pariuri.
Sharper: A Guide to Modern Sports Betting
Dacă ești pasionat de pariurile sportive, fie că ești începător sau ai experiență în acest domeniu, „Sharper: A Guide to Modern Sports Betting” este o carte excelentă pentru a-ți îmbunătăți abilitățile și a obține mai mult succes în lumea pariurilor.
Autorul cărții a adoptat o abordare simplă și directă, oferind informații clare și practice despre cum să câștigi bani la casele de pariuri sportive. Încă de la început, autorul te avertizează că vei pierde o parte semnificativă din pariurile făcute, dar te ajută să identifici pariurile potențial profitabile.
Autorul acoperă subiecte precum abilitățile necesare în casele de pariuri sportive, importanța mișcărilor pariurilor și liniile jocurilor. Cartea include, de asemenea, o secțiune importantă despre așa-numiții experți în jocurile de noroc, în care autorul clarifică faptul că doar puțini dintre ei sunt cu adevărat experți și îți oferă o viziune realistă asupra acestui subiect.
„Sharper: A Guide to Modern Sports Betting” este scris de un parior sportiv cu experiență și oferă o mulțime de informații utile pentru orice parior. Cartea te ajută să judeci pariurile și să plasezi pariuri avantajoase. În general, este o resursă valoroasă pentru toți cei care doresc să-și îmbunătățească abilitățile de pariere și să obțină mai mult succes în pariurile sportive.
Winning at the Casino
„Winning at the Casino” este o carte esențială pentru toți cei care doresc să își îmbunătățească abilitățile în jocurile de noroc. Autorul, W. Scott Warner, este un fost dealer și șef al unui cazino din Vegas, astfel încât are o vastă experiență în domeniu și știe despre ce vorbește.
Cartea este populară datorită limbajului simplu și ușor de înțeles folosit de autor. Warner oferă sfaturi despre cum să joci bine online, ceea ce face această carte cu atât mai valoroasă pentru jucătorii de astăzi. În contrast cu alți autori de cărți despre cazino care se concentrează doar pe strategiile de poker, Warner abordează toate jocurile de cazino, inclusiv craps, ruletă, baccarat și blackjack.
Cartea oferă cititorilor strategii testate și dovedite, astfel încât aceștia să poată învăța cum să gestioneze banii, cum să aleagă cele mai bune jocuri și cum să își maximizeze șansele de câștig. Winning at the Casino este o carte indispensabilă pentru toți cei care doresc să învețe cum să devină jucători mai buni și să obțină mai mult succes în jocurile de cazino.
Trading Bases
„Trading Bases ” este o carte populară, plină de distracție și aventură. Autorul, Joe Peta, este un fost comerciant de pe Wall Street care s-a dedicat caselor de pariuri sportive. Cartea sa oferă o combinație unică între date, statistici și strategii de pariere pe baseball, dar și o poveste autobiografică fascinantă.
Peta face multe comparații între tranzacționarea pe Wall Street și pariurile pe baseball, iar autorul nu se laudă cu victoriile sale, ci subliniază riscurile și recompensele jocurilor de noroc. Cartea oferă sfaturi și informații detaliate despre cum să analizezi jocurile înainte de a plasa pariurile și cum să identifici riscurile și să maximizezi câștigurile.
„Trading Bases” este o carte care se citește ușor și care te ține captivat. Povestea lui Peta este una de curaj și aventură, iar modul în care autorul abordează subiectul pariurilor sportive este amuzant și captivant.
„Trading Bases” este o carte ideală pentru toți cei care doresc să înțeleagă mai bine jocurile de noroc și să își îmbunătățească abilitățile de pariere pe baseball. Cartea oferă o perspectivă unică și interesantă asupra acestui subiect și este o resursă valoroasă pentru toți cei care doresc să învețe cum să parieze mai inteligent și să obțină mai mult succes în acest domeniu.
Concluzie
Dacă ești interesat de pariurile sportive sau de jocurile de noroc și dorești să îți îmbunătățești abilitățile și să câștigi mai mulți bani, atunci această listă de cărți ar putea fi exact ceea ce cauți. Începerea anului 2024 cu un pariu câștigător poate fi o modalitate excelentă de a-ti testa cunoștințele și abilitățile în acest domeniu.
Această listă conține câteva cărți remarcabile care oferă strategii eficiente pentru a plasa pariuri mai bune și a maximiza profitul. Citind aceste cărți, vei putea învăța cum să-ți gestionezi banii, să identifici cele mai bune jocuri și să faci pariuri informate.
Aceste cărți îți oferă oportunitatea de a explora diverse aspecte ale jocurilor de noroc, inclusiv strategii pentru pariurile sportive și pentru jocurile de cazino precum blackjack, poker sau ruletă.
Această listă de cărți este o resursă valoroasă pentru toți cei care doresc să își îmbunătățească abilitățile și să obțină mai mult succes în pariurile sportive. Investind timp și efort în lectura acestor cărți, vei putea plasa pariuri mai bune și te vei putea bucura de câștigurile suplimentare pe care le vei face.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
702