concert

Concertele camerale „Odae cum Harmoniis” a Stagiunii Camerale „Florescu-Fernandez & Friends” deschise de Violonista Wonji Kim-Ozim deschide

În 2022 seria de concerte camerale „Odae cum Harmoniis” va oferi publicului sibian nouă evenimente muzicale, printre artiștii invitați în acest an se numără pianiștii Robert Craimer și Ida Pelliccioli, chitaristul Costin Soare, violoniștii Valentin Șerban, Wonji Kim-Ozim si Edwin E.S. Kim și Bucharest Wind Ensamble.

În 27 februarie este programat primul concert, și o are invitată pe violonista Wonji Kim-Ozim din Austria, profesor de vioară la Universitatea „Mozarteum” din Salzburg. Alături de Wonji Kim-Ozim publicul îi va mai putea urmări pe violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu interpretând Trio cu pian nr.4 „Dumky” de Antonín Dvořák și Sonata pentru vioara si pian nr.1, op.13 de Gabriel Fauré. Programul serii va fi deschis de tânăra violonistă Rafaela Fernandez care va interpreta „Malagueña” de Pablo Sarasate.

Evenimentul este programat duminică, 27 februarie 2022 la ora 17 în Sala Oglinzilor (FDGR). Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile, și se va face respectând normele sanitare în vigoare.

Seria de concerte camerale „Odae cum Harmoniis” organizată de Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu în parteneriat cu Asociația „Florescu-Fernandez & Friends” este un eveniment finanțat de Departamentul pentru Relații Interetnice și FDGR.

violonistaNăscută în Seoul, Coreea de Sud, Wonji Kim-Ozim primește primele ore de vioară de la Prof. Li-Song. Între 1989-1991 ia lecții în privat cu profesorul Max Rostal. Urmează Conservatorul din Berna absolvind cu distincție în anul 1994 ca solist la clasa profesorului Prof. Igor Ozim. A predat între anii 1996-2003 în cadrul Universității de Muzica din Viena și Univeristății de Muzica din Berna, ca asistent al Prof. Igor Ozim… În prezent desfășoară o activitate pedagogică intensă, fiind îndrumătoarea unei întregi noi generații de violoniști tineri, dar preocuparea pentru performanță și activitatea în muzica de cameră sunt nelipsite din activitățile ei de baza ca profesor și pedagog.

Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.