Recital de chitară cu Costin Soare – ”De la Schubert la Sting”
Recitalul pe care reputatul chitaristul Costin Soare îl va susține la Sibiu conține compoziții semnate de Schubert, Albeniz, Ramirez, Turina, John Lennon sau Sting. Evenimentul face parte din proiectul „Stagiunea Camerală Florescu-Fernandez&Friends”, și va avea loc duminică, 25 septembrie 2022, cu începere de la ora 17, în Sala Oglinzilor (FDGR) Sibiu.
Corzile de chitară produc vibrație, iar vibrația produce sunete. Alăturarea acestora creează ceva magic, numit ”muzică”! Un recital de chitară clasică este, astfel, un eveniment deosebit. Iar atunci când pe afiș sunt nume precum Schubert, Ramirez, Sting sau John Lennon, nu trebuie să existe niciun motiv pentru a nu fi prezent în sală la acest recital.
Costin Soare este unul dintre cei mai apreciaţi şi activi muzicieni români, îmbinând în mod fericit o frumoasă carieră concertistică (chitarist şi lutist) cu cea pedagogică (profesor la C.N.A. „Dinu Lipatti”, Bucureşti şi cadru asociat dr. la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti), fiind, de asemenea, director artistic al Festivalului Internaţional „Serile de chitară. Cu o experienţă de 11 turnee (inter)naţionale la activ (peste 80 de concerte în ţară şi străinătate – Ungaria, Danemarca, China – în ipostază solistică sau alături de muzicieni precum flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, violonistul Valentin Şerban, violistul Marius Ungureanu, mezzosoprana Claudia Codreanu și actriţa Daniela Nane), 3 CD-uri solo,
Muzicianul-chitarist Costin Soare este un promotor neobosit al muzicii clasice prin intermediul unui instrument a cărui voce intimă şi repertoriu sunt apreciate de publicul larg. Pasionat de muzica contemporană, a iniţiat un proiect unic în lumea chitaristică de la noi, intitulat „Musica…”, parte a Festivalului Internaţional „Serile de chitară”, prin care încearcă să stimuleze creaţia pentru instrument, ocolit, până de curând, de majoritatea compozitorilor valoroşi din România.
Este absolvent al cursurilor de master ale Royal Scottish Academy of Music and Drama – Glasgow, UK, cu o bursă completă de studii oferită de Associated Board of Royal Schools of Music, iar în perioada 2006 – 2008 studiază în cadrul „programului pentru profesori” la Universitatea de Educaţie (Departamentul de Muzică) din Sapporo, Hokkaido, Japonia (cursuri de dirijat orchestră, analiză-forme muzicale şi orchestraţie), ca bursier al guvernului japonez.
Stagiunea camerală ”Florescu-Fernandez&Friends” este organizată de ASOCIAȚIA ”Florescu, Fernandez&Friends” și este o acțiune cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu. Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.