Concert inedit la Sala Thalia, în 7 aprilie

Concert susținut de zece manageri de instituții muzicale

La inițiativa Filarmonicii de Stat, managerii instituțiilor muzicale din România se vor întâlni la Sibiu, la începutul lunii aprilie, într-o dublă ipostază: artiști și lideri. Ei vor urca pe scena Sălii Thalia ca soliști ai concertului simfonic din 7 aprilie, iar pe 8 aprilie vor dezbate provocările actuale și viitoare ale sectorului cultural.

„We Can Sail without the Wind”/„Putem naviga și fără vânt” se intitulează concertul simfonic extraordinar care va avea loc joi, 7 aprilie, ora 19.00, la Filarmonica de Stat Sibiu. Orchestra sibiană, dirijată de Cristian Lupeș, va susține acest concert alături de zece soliști instrumentiști, toți actuali sau foști conducători de instituții muzicale.

Astfel, în calitate de maestru de ceremonii îl vom regăsi pe actorul Demeter András István, secretar de stat în Ministerul Culturii și fost director al Teatrului de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara.

Concert maestru va fi Kovács Emőke, manager al Filarmonicii din Satu Mare. Silvia Sbârbiu, managerul Filarmonicii din Cluj-Napoca, și Dragoș Dimitriu, managerul Filarmonciii Brașov, vor evolua în postura de pianiști. Florin Estefan, manager la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, Andrei Fermeșanu, manager interimar la Opera Națională Română Iași, și György Levente, manager al Filarmonicii din Târgu Mureş, vor fi soliști vocali, Marin Cazacu, director general al CNATR – violoncelist, Pavel Ionescu, fost manager al Filarmonicii din Bacău, și Mihai Timofti – fagotiști, iar percuționist va fi Ovidiu Andriș, manager interimar Filarmonica din Timișoara.

Biletele pentru acest concert simfonic sunt puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii, precum și pe www.iabilet.ro, la prețul de 40 lei – acces general (se acordă 50 % reducere pentru elevi, studenți sau pensionari).

„Pentru prima dată, Sibiul va fi gazda reuniunii managerilor instituțiilor publice cu profil muzical, într-un demers care pune în valoare profilul complex al managerului cultural contemporan. Provocarea noastră se adresează deopotrivă artistului și managerului, pornind de la convingerea că legătura dintre scenă și biroul administrației trebuie să rămână mereu vie. Putem naviga și fără vânt? Răspunsul îl vom găsi doar împreună!” este mesajul dirijorului Cristian Lupeș, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu.

„Este adevărat că, de-a lungul istoriei, s-a spus și s-a scris de nenumărate ori că «Inter armes silent musae», dar cu toate astea, în zgomotele războiului din vecinătate sau în umbra pandemiei, datoria noastră, a instituțiilor de artă, este aceea de a încerca să oferim oamenilor un refugiu. În acest context se înscrie și această inițiativă a conducerii Filarmonicii din Sibiu ca, pe 7 aprilie, să facem un concert în care arătăm bivalența managerilor de instituții de artă, cu precădere a scenei lirice din România, dar vin și eu, ca fost director de teatru, cu experiență și în administrație și cu o prezență în continuare și pe scene sau pe micul sau marele ecran.”, a apreciat Demeter András.

Muzica este un dialog

Întâlnirea de lucru a managerilor va avea loc pe 8 aprilie, de la ora 10.00, în Sala „Henry Selbing” a Filarmonicii de Stat Sibiu, și va fi coordonată de secretarul de stat Demeter András. Sub genericul „Muzica este un dialog”, se vor purta discuții cu tematică instituțională specifică, în scopul îmbunătățirii cadrului legislativ și administrativ în care își desfășoară activitatea organizațiile artistice. Ne propunem ca dezbaterea să se finalizeze cu adoptarea unui document programatic, prin care să dovedim coerență și coeziune în strategia de management cultural pe termen lung.

Trio Syrinx

Tot în marja reuniunii manageriale de la Sibiu, propunem invitaților noștri de onoare din toată țara, dar și publicului meloman, un recital Trio Syrinx (Dorin Gliga – oboi, Pavel Ionescu – fagot, Mihai Ungureanu – pian), vineri, 8 aprilie, de la ora 12.00, în Chimnița Filarmonicii. În program: J. Quantz – Trio Sonata în Sol Major; L. Beethoven – Trio în Si b Major, op. 11; Clemence de Grandval – Trio de Salon; Th. Lalliet – Trio, op. 22.

Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
Scroll to top