1799 din peste 2000
În urma chestionării a celor peste 2000 de angajați ai spitalului județean Sibiu, 1799 dintre aceștia și-au dat acordul eontru a fi imunizați cu noul vaccin.
Dozele urmează să vină în mai multe tranșe.
Săptămâna trecută Comisia Europeană a anunțat că a încheiat cu companiile farmaceutice Pfizer şi BioNTech un contract pentru achiziţia a 300 de milioane de doze de vaccin. Acordul negociat de Comisia Europeană( în numele celor 27 de state membre UE), prevede cumpărarea a 200 de milioane de doze, cu o posibilitatea de achiziționare de încă 100 de milioane.
Grupul farmaceutic american Pfizer Inc. a anunţat că vaccinul său experimental dezvoltat în colaborare cu compania germană BioNTech are o eficienţă de peste 90% în prevenirea maladiei COVID-19, conform datelor iniţiale provenite dintr-un studiu amplu de fază 3.
Prioritate la vaccinare au angajații din sistemul de sănătate public sau privat, îngrijitorii din centrele pentru bolnavi cu dizabilități, creșe sau cămine de bătrâni. Din categoriilevulnerabile fac parte persoanele vârsta peste 65 sau persoanele cu boli cronice.
VIDEO – Detalii despre campania de vaccinare împotriva covid-19.
You Might also like
Evaluare Națională pentru clasa a II-a 2021. 3 probe!
4 ani agoEvaluare Națională în școlile din județul Sibiu
În perioada 25 – 28.05.2021, 4 049 elevi din 172 de unități de învățământ din județul Sibiu vor susține examenul de Evaluare Națională pentru clasa a II-a 2021. Probele din cadrul examenului de Evaluare Națională pentru elevii din clasa a II-a încep la ora stabilită de fiecare unitate de învățământ, moment în care, în fiecare sală, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat. Timpul destinat unei lucrări scrise pentru fiecare din probele simulării Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a II-a este de 30 minute, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui candidat.
În conformitate cu OMENCȘ nr. 3 051 din 12.01.2016 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a Evaluărilor Naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, testele elaborate pentru Evaluarea Națională pentru elevii claselor a II-a sunt structurate astfel:
- primul test vizează evaluarea competenţelor de receptare-producere producere a mesajelor scrise în limba română;
- al doilea test vizează evaluarea competenţelor de matematică;
- al treilea test vizează evaluarea competenţelor de receptare a mesajelor citite în limba maternă (unde este cazul);
- al patrulea test vizează evaluarea competenţelor de producere a mesajelor scrise în limba maternă (unde este cazul);
Elevilor aparţinând minorităţilor naţionale, care au urmat cursurile în limba maternă, li se asigură testele de matematică atât în limba în care au studiat, cât şi în limba română.
Sălile în care se susţine Evaluarea Națională pentru elevii claselor a II-a sunt, de regulă, sălile în care elevii clasei îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi în timpul administrării evaluării și prin respectarea distanțării între elevi conform normelor
Testele de la Evaluarea Națională pentru elevii claselor a II-a se evaluează în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate. Rezultatele individuale obţinute nu se afişează, nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Aceste rezultate sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin:
- elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune;
- informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.
Rezultatele individuale la Evaluarea Națională pentru elevii claselor a II-a, cuprinse în fişele de evaluare, sunt supuse unui proces de analiză de către cadrul didactic şi de către colectivul de catedră din fiecare unitate şcolară. În urma acestei analize, cadrul didactic decide, acolo unde este cazul, elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului, instrument fundamental de remediere/dezvoltare/orientare care cuprinde informaţii diagnostice şi prognostice în vederea orientării şi optimizării învăţării.
Decizia privind elaborarea planului individualizat de învăţare al elevului se ia coroborând rezultatele la Evaluarea Națională pentru elevii claselor a II-a cu datele şi observaţiile înregistrate de-a lungul parcursului educaţional al elevului.
Calendar Examen Evaluare Națională 2021 (pentru clasa a II-a)
25 mai 2021 – Limba română sau limba maternă – scris
26 mai 2021 – Limba română sau limba maternă – citit
27 mai 2021 – Matematică
28 mai 2021 – Limba română pentru minoritățile naționale – scris și cititPentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
469FITS 2022 – record de evenimente
3 ani agoFITS ediția cu numărul 29
FITS(Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu) , ediția din 2022 înseamnă 768 evenimente, 80 spații de joc, 3500 participanți din 75 de țări.
În cadrul conferinței de presă a fost anunțat, în premieră, faptul că ediția de anul acesta a FITS a primit Înaltul Patronaj al Președintelui României și Înaltul Patronaj al Președintelui Republicii Federale Germane, o distincție fără precedent la nivel mondial.
„Am acordat Înaltul Patronaj ediţiei 2022 a Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu având convingerea că organizatorii şi artiştii implicaţi vor demonstra cât de relevante sunt marile valori umaniste pe care istoria noastră europeană ni le-a lăsat moştenire, într-un context grav și complicat precum cel pe care îl traversăm astăzi. În Sibiu se va ridica din nou cetatea modernă, efemeră, dar atât de puternică a frumuseţii şi relevanţei artei teatrale. FITS 2022 va celebra în acest an parteneriatul dintre România şi Germania, un reper major al parcursului european al ţării noastre în ultimii 30 de ani, dar şi o punte culturală importantă spre afirmarea mondială a patrimoniului nostru comun”, a transmis, în mesajul pentru FITS, Președintele României, Klaus-Werner Iohannis.
Constantin Chiriac a prezentat mesajele transmise în cadrul conferinței de către reprezentanții celor mai importanți parteneri instituționali ai acestei ediții, organizatori și co-organizatori. De asemenea, a trecut în revistă, cu scurte prezentări pentru fiecare, principalele sezoane și evenimente asociate FITS. Astfel, la această ediție sunt 13 sezoane (Franța, Elveția, China, Japonia, Israel, Belgia, Germania, Austria, Marea Britanie, Italia, Polonia, Spania, sezon special NATO) și o serie de alte evenimente asociate: Bursa de spectacole, Therme Forum, Platforma de Arte Vizuale, Festivalul Universităților de Teatru. Programul FITS 2022 include 386 de evenimente speciale, 19 lansări de carte, 7 spectacole-lectură, 129 de evenimente expoziționale.
Programul complet al festivalului îl puteți consulta aici.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
360Primăria Sibiu: Încă 3 proiecte pregătite pentru PNRR
3 ani agoPrimăria Sibiu a întocmit alte proiecte pentru atragerea de fonduri în Sibiu
Primăria Sibiu a făcut publica lista celor trei proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local. Este vorba despre:
- Extinderea rețelelor de apă și canalizare în cartierul Veteranilor. Este propusă introducerea a 2,6 km de rețea de apă și 1,2 km de canalizare, în contextul dezvoltării construcțiilor în acest cartier și necesitatea conectării a aproximativ 130 de gospodării de pe următoarele străzi: G-ral Gheorghe Mărdărescu, Cap. Grigore Ignat, Av. Gheorghe Bănciulescu, G-ral. Grigore Baștan, G-ral Nicolae Ioniță Dăscălescu, G-ral Carol Davila, Cpt. Vasile Mărăcineanu, Dimitrie Cunțan, Nicolae Branga și legătura dintre străzile Dimitrie Cunțan și Nicolae Branga.
- Extinderea rețelelor de apă și canalizare pe strada Salcâmilor din cartierul Gușterița, aflată în curs de dezvoltare imobiliară presupune amenajarea rețelelor de apă și canalizare pe o lungime de aproximativ 2,2 km.
- Amplasarea de panouri fotovoltaice pe 11 clădiri publice pentru a le asigura necesarul de energie și din surse regenerabile: Sediile pe care Primăria Sibiu le are pe bulevardul Victoriei nr. 1-3 și pe pe str. Turismului; Clădirea Cantinei Municipiului Sibiu de pe Calea Gușteriței; Clădiri ale Serviciului de Administrare a Cimitirului Municipal, a Complexului pentru sport și agrement Lacul Binder și a Grădinii Zoologice; Clădirile Colegiului Energetic și Colegiului Economic; Clădirile școlilor nr. 8, nr. 18 și Ioan Slavici.
În total, Primăria Sibiu, prin aceste investiții, produce din surse regenerabile peste 800.000 Kwh/an.
Până în prezent Primăria Sibiu a depus proiecte pentru creșterea eficienței energetice a altor 13 clădiri publice: secția Spitalului de Pediatrie de pe str. Transilvaniei, două clădiri administrative ale Cimitirului Municipal, cele ale Colegiilor O. Goga, Onisifor Ghibu și Andrei Șaguna, imobilele școlilor N. Iorga, Regele Ferdinand, I.L. Caragiale, nr. 4, nr. 13 și nr. 25 și cele ale grădinițelor nr. 15 și Elefănțelul Curios.
În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local care va avea loc miercuri, 9 noiembrie, primarul Astrid Fodor supune aprobării acestuia trei noi proiecte, pentru a fi depuse în cadrul PNRR, Componenta C1 – Managementul apei și respectiv în Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, Axa Prioritară 11.
“Continuăm lucrările de viabilizare a cartierului Veterani. Până acum am realizat documentațiile, iar în parteneriat cu societatea deținătoare a rețelelor de gaz am extins această rețea în zona în care sunt construite imobile. Prin acest proiect pe care dorim să îl depunem în cadrul PNRR vom introduce și rețelele de apă și canalizare în această zonă. Aceleași lucrări le vom realiza pe strada Salcâmilor din cartierul Gușterița. Al treilea proiect are ca scop creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, foarte importantă în contextul situației curente. Intenționăm să instalăm panouri fotovoltaice pe 11 clădiri publice, asigurând-le astfel energie din surse regenerabile. Valoarea acestor proiecte însumează 13 milioane de lei.”, Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Pentru mai multe informații din Sibiu, vizitați site-ul nostru www.opiniadesibiu.ro.
206